Dorim să atragem atenţia vizitatorilor nefamiliarizaţi cu antroposofia că în Dicţionarele (Explicative ale) Limbii Române apar definiţii eronate ale termenului “antropozofie”:

ANTROPOZOFÍE s.f. Doctrină religioasă care înlocuieşte pe Dumnezeu cu omul conceput ca esenţă divină, accesibilă numai iniţiaţilor. – Din fr. anthroposophie. (în ediţiile mai vechi de 2009)

ANTROPOZOFÍE s.f. Concepţie filozofică mistică influenţată de teozofie şi care pretinde că este cea mai înaltă idee şi formă a religiei. –  Fr. anthroposophie. (în ediţia 1958 a DLR)

Dincolo de scrierea cu z sau cu s, care ţine de preferinţe, definiţiile conţin următoarele greşeli de fond:

• Antroposofia nu este o doctrină religioasă, ea nu îşi propune să fondeze o nouă religie ci, între altele, să înţeleagă fundamentul spiritual universal al marilor religii. Antroposofia poate fi numită o concepţie spiritual-ştiinţifică, în măsura în care face referire la spirit, şi se acceptă folosirea termenului de ştiinţă şi pentru cercetarea realităţilor suprasenzoriale.
• În viziunea antroposofică, Dumnezeu nu este înlocuit cu omul. O asemenea afirmaţie este făcută de persoane care nu au citit lucrările de bază ale antroposofiei şi care au interpretat greşit termenul în sensul de “înţelepciune a omului”. În fapt, fondatorul antroposofiei, Rudolf Steiner, explică limpede alegerea termenilor din limba greacă, din substantivele bază Sophia şi Anthropos, având sensul “înţelepciunea despre om”.
• Conform concepţiei antroposofice, omul e privit ca având o esenţă şi o origine divină, fapt care presupune şi nu exclude existenţa divinităţii. Cunoaşterea părţii spirituale a omului devine într-adevăr perceptibilă doar persoanelor care au parcurs o pregătire corespunzătoare, denumită în ştiinţa spirituală “iniţiere”, nefiind vorba de nimic la care nu poate accede orice om care ia în serios viaţa meditativă şi dezvoltarea stărilor superioare de conştienţă.

Rudolf Steiner a încercat să preîntâmpine astfel de înțelegeri eronate ori interpretări malițioase, explicând în Știința ocultă, una din cărțile fundamentale ale antroposofiei, raportul omului cu divinitatea:

Acele confesiuni religioase care şi-au păstrat în mod conştient legătura cu vederea suprasensibilă numesc desemnarea „eu“, „numele inexprimabil al lui Dumnezeu“. Căci atunci când se foloseşte această expresie se face trimitere tocmai la ceea ce am spus mai sus. Nimic exterior nu are acces la acea parte a sufletului uman pe care o focalizăm acum. Aici se află „sfinţenia ascunsă“ a sufletului. Numai o fiinţă al cărei suflet este de acelaşi fel poate avea acces aici. „Dumnezeul, care locuieşte în om, vorbeşte atunci când sufletul se recunoaște ca eu“. Asa cum sufletul senzaţiei şi sufletul raţiunii trăiesc în lumea exterioară, tot aşa şi un al treilea element al sufletului se afundă în divinitate, atunci când el ajunge la această conştientizare sau percepţie de sine.

Poate lua naştere uşor o înţelegere greşită a acestor lucruri dacă s-ar considera că astfel de concepţii ar declara eul şi pe Dumnezeu ca fiind acelaşi lucru. Dar ele nu afirmă că eul ar fi Dumnezeu, ci numai că eul ar fi de aceeasi natură şi fiinţă cu divinitatea. Oare afirmă cineva că picătura de apă preluată din mare ar fi marea atunci când spune: Picătura este de aceeaşi esenţă sau substanţă cu marea? Dacă se doreste cu tot dinadinsul să se utilizeze o comparaţie, se poate spune: Ca raportul dintre picătură şi mare este şi raportul dintre eu şi divinitate. Omul poate găsi în sine ceva divin pentru că fiinţa sa primordială este preluată din divinitate. În felul acesta, omul atinge prin acest al treilea element sufletesc cunoaştere interioară despre sine aşa cum prin corpul astral el obţine o cunoaştere a lumii exterioare. Din această cauză ştiinţa ocultă numeşte acest al treilea element al sufletului şi sufletul conştienţei. Şi, în sensul ei, sufletescul este alcătuit din trei elemente: sufletul senzaţiei, sufletul raţiunii şi sufletul conştienţei, aşa cum şi corporalul este alcătuit din trei mădulare, corpul fizic, corpul eteric şi corpul astral.

Rudolf Steiner, Știința ocultă, cap. „Ființa umană”