Secţiunea pentru tineri a Societăţii Antroposofice este formată din acei tineri care simt o legătură durabilă cu mişcarea antroposofică, formând un grup care susţine activităţi, dezbateri şi îşi descoperă împreună calităţile creatoare. Există de pildă o iniţiativă a celor care lucrează de mai multă vreme cu exerciţiile sufleteşti date în cartea lui Rudolf Steiner Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? Fie că interesele noastre sunt culturale, artistice sau sociale, dorim să stabilim legături prin care să ne sprijinim reciproc în educarea de sine şi cunoaşterea lumii. Mai multe detalii pe site-ul stineri.ro.
Pentru a desfăşura proiecte în variate medii, câţiva membri ai Secţiunii au înfiinţat Asociaţia Terra Act, care organizează deja mai multe activităţi dedicate tinerilor, şi nu numai. Terra Act vine în sprijinul Secţiunii pentru tineri, dedicându-se şi persoanelor care nu au încă experienţă şi cunoştinţe antroposofice, dar au calităţile şi deschiderea sufletească înspre acestea. Pentru acest scop, se ţin periodic întâlniri de împrietenire şi lucru social-meditativ. Astfel, se ajunge prin artă şi ritm la cunoaşterea de sine.




