În ce Moment Biografic mă aflu şi cum îl trăiesc?

26 octombrie, 18:30 - 21:00 București Adresă: Casa Rudolf Steiner (Sala Pietrei), Str. Vișinilor nr. 17

Dacă plecăm de la sensul cuvântului biografie (cuvânt provenit din greacă, preluat de română din franceză), bios – viață şi graphein – a scrie dar şi linie trasată, am putea să ne întrebăm:

Dacă ne uităm la viața noastră ce vedem?
Ce am făptuit, pe unde am umblat, cum am gândit, ce am simțit, ce linii am trasat în biografia noastră…
Ce „urme” am lăsat noi în lume şi în ceilalți…
Ce urme lăsăm noi în fiecare Moment…
Ce urme ALEGEM să lăsăm…
Uneori sunt urme nedorite, alteori nici nu conştientizăm ce urme am lăsat sau lăsăm.
Nimic nu dispare şi nu e la întâmplare însă în viețile noastre.

Tot ce trăieşte un om grăieşte o limbă al cărei sens suntem chemați să îl descifrăm în acest timp al trezirii unei noi conştiențe.

Aceste întâniri nu au pretenția unui curs de lucru biografic, ele sunt doar încercări de a ne familiariza puțin cu acest gen de lucru asupra noastră înşine, prin exerciții care ne pot însoți în viața zilnică şi în drumul nostru de devenire sufletesc-spirituală.
Noi ne propunem să creăm mai degrabă un spaţiu în care să ne luăm împreună răgazul de a ne privi puţin pe noi înşine fără prejudecăţi, fără frici sau aşteptări. Ar fi frumos să ne simţim la un moment dat ca într-o şezătoare caldă şi omenească.

Cei care doresc să participe sunt rugați să anunțe prin
sms la tel 0722 350 036 sau
email: camelia.oprea12@gmail.com.

Contribuția e liberă.

Program: o dată pe lună, joia.

Exercițiul zilei

Calendarul sufletesc

săptămâna 3

Vorbeşte către Univers
Uitând de sine,
De propria-i stare din obârşii amintindu-şi,
Mereu crescândul Eu din om:
În tine de mă liberez
De lanţurile propriei egoităţi,
Eu veritabila-mi fiinţă întemeiez.

© 2024 Societatea Antroposofică din România
Toate drepturile sunt rezervate.