Vă invităm la grupul de christologie începând de joi, 13 septembrie, orele 18.30, în Casa Rudolf Steiner București, Sala Novalis.
Tema de studiu: De la Iisus la Christos.
Vom studia împreună biografiile celor doi copii Iisus, a celor două Marii, a lui Ioan Botezătorul. Vom vedea cine sunt ființele spirituale care au participat la Misteriul de pe Golgotha. Vom încerca să înțelegem evenimentele care au avut loc în cei trei ani de la Botezul în Iordan până la Moartea pe cruce și Înviere. Apoi vom vedea ce s-a întâmplat cu Apostolii după Înviere, trecând prin Cele 40 de zile, Înalțarea la Cer și Rusaliile.
Bibliografie:
Rudolf Steiner – De la Iisus la Christos
Rudolf Steiner – Evanghelia a Cincea
Rudolf Steiner – Evangheliile după Matei, Marcu, Luca, Ioan
Rudolf Steiner – Esoterismul creștin
Rudolf Steiner – Trepte premergătoare Misteriului de pe Golgotha
Sergej O. Prokofieff – Ciclul anual ca drum de inițiere pentru trăirea ființei lui Christos
Sergej O. Prokofieff – Misteriul Învierii în lumina antroposofiei
Emil Bock – Copilăria și tinerețea lui Iisus
Emil Bock – Cei trei ani
Peter Selg – Suferințele Sufletului Nathanic
Peter Selg – Christos și Ucenicii
Și altele…
Cu prietenie,
Gabriela Chelariu și Vlad Popa