A fost odată: Mai!

16 mai, 18:00 - 20:00 Oradea Adresă: Cetatea Oradea, corpul i, etaj 1, sala de conferinţe

Societatea Antroposofică din România, ramura Oradea vă invită la o şezătoare dedicată parcurgerii în mod conştient şi creativ a ciclului anului, împreună cu copiii dumneavoastră cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani. Această a noua întâlnire va avea ca invitat special luna Mai cu tot ce ne oferă ea. Avem ocazia să împărtăşim poveşti şi amintiri, să facem descoperiri, să desenăm şi să creăm poate propria noastră poveste, astfel încât la finele unui an, după ce ne vom fi bucurat de întâlnirea cu toate cele 12 Luni să alcătuim epopeea călătoriei noastre sub formă de carte pentru copii – numai bună de oferit în dar celor dragi.
Aşteptăm cu drag copii între 6-11 ani, însoţiţi de un părinte.
Intrarea este liberă.

Exercițiul zilei

Calendarul sufletesc

săptămâna 7

Ameninţă să-mi evadeze Sinea,
De lumina din Cosmos cu putere-atrasă;
Acum, presimţire, tu,
Puternic intră-n drepturile tale,
Înlocuieşte-mi domnia gândirii,
Ce-n apariţia simţurilor
Pe sine însăşi să se piardă vrea.

© 2019 Societatea Antroposofică din România
Toate drepturile sunt rezervate.