„La Plopi” de Paște

13 aprilie, 10:00 - 20 aprilie, 18:00 Sat Plopi Adresă: Sat Plopi, judetul Cluj

Dragi prieteni,

 

În timpul Nopților Sfinte, pe care le-am petrecut în mijlocul unei naturi feerice, la Plopi, am primit impulsul de a continua aceste întâlniri.

De aceea, vă invităm să fiți alături de noi de Paște, în perioada 13.04 2020 – 20.04.2020.

Tema propusă este: Zilele din Săptămâna Mare

Pe lângă tema principală, vă propunem să parcurgem Basmul despre Șarpele Verde și frumoasa Lilie, iar dimineața și la apusul soarelul să facem gimnastică Bothmer și plimbări inspirative.

De asemenea, vă propunem să răspundem și chemării plantelor tămăduitoare prin intermediul unui atelier de explorare, cules și preparare a plantelor de leac.

Contribuția financiară pentru cazare este de 35 lei/zi de persoană, iar pentru cei care participă întreaga perioadă, 30 lei/zi.

Am hotărât să folosim cu sens momentele în care vom găti împreună și de a ne bucura de bucatele dăruite de fiecare dintre noi într-un cadru familial.

Ne bucurăm dacă doriți să veniţi împreună cu familia sau prietenii.

Detaliile despre transport, mese și activități se vom stabili împreună cu cei care participă la acest eveniment.

 

Grupul de inițiativă „La Plopi” vă așteaptă cu drag!

 

Persoană de contract pentru înscriere: Mircea Galiș, tel. 0775.375.801.

Exercițiul zilei

Calendarul sufletesc

săptămâna 52

Când Spiritul, din profunzimi de suflet
Spre existenţa lumilor se-ndreaptă,
Şi frumuseţe din ale spaţiului întinderi izvorăşte,
Atunci din depărtări cereşti coboară
A vieţii forţă-n trupuri omeneşti
Şi, cu putere acţionând, uneşte
Fiinţa Spiritului cu a omului fiinţare.

© 2020 Societatea Antroposofică din România
Toate drepturile sunt rezervate.