Istoric

Scurt istoric al Societăţii Antroposofice din România

de Dr. Lazăr Paşca


Din articolul ANTROPOSOFIA ÎN ROMÂNIA ŞI SPIRITUALITATEA ROMÂNEASCĂ

Voi care conduceţi viaţa spirituală şi daţi oamenilor după epoci ceea ce omul are nevoie, Voi conlucraţi cu noi dacă, cu dăruire de sine, noi servim spiritualitatea aici, în această ţară. – Rudolf Steiner

Începem prin a aminti deplasarea lui Rudolf Steiner la Sibiu şi conferinţa ţinută cu acest prilej în 29 dec. 1889. Antroposofia a fost adusă în România de către cei care au întâlnit-o în străinătate; dr. Emil Brestowsky l-a studiat pe Rudolf Steiner la Viena. Venit în ţară, a ţinut la Sibiu cursuri de antroposofie pentru un auditoriu restrâns, din populaţia sătească, apoi la Sebeş-Alba (Mühlbach) unde s-a stabilit ulterior într-un cerc activ în casa doamnei Renée von Baiersdorf-Prisender. A ţinut periodic conferinţe şi la Cluj, la invitaţia grupului antroposofic de acolo. După mutarea la Cluj, casa doamnei Renée şi a Theresei Baierdorf-Prisender a devenit un centru de activitate antroposofică atât pentru grupa de limbă română cât şi pentru cea de limbă maghiară. Tot aici a locuit şi a fost activă şi Paraschiva Oarcea, care înainte a lucrat un anumit timp la Clinica din Arlesheim-Elveţia.

Viorica Dragalina din Bucureşti vine în contact cu antroposofia prin prieteni stabiliţi în străinătate. Soţul ei, ing. Emil Petrescu, are prilejul, ca student la Berlin, să-l audieze în anul 1922 pe Rudolf Steiner.

Antroposofia se legalizează în România în anul 1934 prin eforturile doamnei Viorica Dragalina şi a colaboratorilor apropiaţi. Ea devine preşedinta Societăţii. La acea dată Societatea Antroposofică din România număra 60 de membri.

Cea mai dinamică linie însă a fost cea pornită de la Ştefan Armenchi (sau Armendie) din Reşiţa. Acesta a primit antroposofia în timpul primului război mondial, pe frontul italian, de la superiorul său, dr. Halla, profesor de chimie din Viena, pe atunci locotenent într-o unitate de artilerie în armata imperială. Ştefan Armenchi a transmis vestea cea bună lui Ion Cincurel, ţăran român autodidact, care, în ziarul său Cuvântul Satelor cât şi în romanul său cu caracter autobiografic „Transformarea” a scris despre Antroposofie şi mesajul ei.

De la Ştefan Armenchi a primit antroposofia tânărul entuziast – de numai 16 ani – Ion Ionaşiu din Timişoara, care apoi, ca student la Cluj, a împărtăşit-o viitorilor săi prieteni şi colaboratori: Iustin Iustinian şi Constantin Oarcea. Ei au fost cei care, în colaborare – la început cu Olga Oteleşeanu din Bucureşti – au realizat traducerea şi tipărirea pe propria lor cheltuială a primei lucrări antroposofice în limba română: „Teosofia” în 1943, şi apoi „Ştiinţa ocultă” în 1946 şi au colaborat activ şi rodnic cu dr. Emil Brestowsky şi cu ceilalţi mai sus amintiţi.

În toamna anului 1947 antroposofia este interzisă în România în urma ocupaţiei sovietice şi a noii ideologii de stat impusă de noul regim. Mişcarea antroposofică din ţara noastră intră pentru 42 de ani în greaua, dar rodnica ei „perioadă de catacombe”, fiindcă activitatea antroposofică a continuat cu tot mai sporită intensitate pe măsură ce se făceau tot mai mari presiuni de a se impune, prin orice mijloace, ideologia materialistă colorată marxist-leninist. Ion Ionaşiu, Iustin Iustinian şi alţii vizitau periodic, cu toate riscurile, grupările antroposofice active din ţară, reuşind să realizeze şi să menţină o unitate de muncă şi simţire între toţi antroposofii activi.

Munca de traducere a continuat, cărţile de bază şi câteva zeci de cicluri de conferinţe ale lui Rudolf Steiner copiate de mână s-au răspândit în toată ţara, s-au constituit grupe de studii pe tematici (cu Tezele antroposofice de ex.) în diferite localităţi unde membrii puteau să se întâlnească şi să-şi împărtăşească rezultatele. Se organizau excursii-întâlniri în mijlocul naturii, unde se citea din operele lui Rudolf Steiner sau se ţineau conferinţe (îndeosebi de către Ion Ionaşiu). Ca urmare 24 de antroposofi, membri activi şi simpatizanţi sunt „ridicaţi” la începutul lui ianuarie 1954 şi anchetaţi de Securitate în stare de arest în subteranele Ministerului de Interne din Bucureşti, până în iulie 1954. Ancheta a fost grea, iar pentru unii foarte grea. Tribunalul Militar judecă procesul „lotului antroposofic” la 7 august 1954 şi pronunţă între 1 an şi 8 ani închisoare. La 5 octombrie 1955 însă, antroposofii sunt eliberaţi din închisoare în cadrul unei amnistii.

În închisoare (vestita închisoare Jilava) dr. Emil Brestowsky ţine adevărate seminarii cu ceilalţi antroposofi pe tema Fiinţa omului şi Filosofia libertăţii (cartea de căpătâi) precum şi conferinţa despre „Faust”-ul lui Goethe.

Însă activitatea antroposofică a continuat de acum cu sporită intensitate şi dăruire în cercuri mici, cu mereu întărită conştienţă că suntem angajaţi într-o luptă pentru spirit, iar întâlnirile-excursii s-au făcut şi după ieşirea din închisoare. Şi locuri deosebite, legate de spiritualitatea acestor meleaguri, erau cercetate de grupuri tot mai numeroase. Sanctuarele dacice din munţii Orăştiei, străvechea Sarmizegetusă, hierapolisul dac, era locul de întâlnire, an de an de Sânziene.

Perioada 1968-1977 devine deosebit de fecundă pentru viaţa antroposofică din ţară, prin activitatea muzicologului George Bălan (care îşi parcurge atunci faza lui antroposofică) şi a celor polarizaţi în jurul său. Menţionăm îndesebi pe Leonida Pop şi Gheorghe Paxino. Sinaia devine un centru important şi activ. Se fac o mulţime de traduceri, se multiplică şi se răspândesc numeroase lucrări antroposofice (numai antologia antroposofică Sofianum împreună cu caietele Anotimpuri, Sărbători, Arhangheli însumează peste 3500 pagini). Se ţin conferinţe şi cercuri de studiu „ca în vremurile bune”, au loc contacte numeroase cu cei din afară. Amintim doar vizitele şi conferinţele ţinute la Sinaia de Gerard Klockenbring, precum şi spectacolele Eurythmeum-ului din Stuttgart în câteva oraşe din România.

O nouă intervenţie a Securităţii Statului în 1974 duce la confiscarea şi arderea unui imens material antroposofic, la noi anchete şi interdicţii şi la o supraveghere foarte strictă a celor activi. Ne-am continuat cu toate acestea neîntrerupt munca şi după decembrie 1989 am răzbit la lumină, iar activitatea antroposofică din România a redevenit legală.

După congresul de la Simeria din 15 septembrie 1990 la care, din partea conducerii de la Goetheanum, a fost prezentă dr. Gisela Reuther, tot ce s-a frământat şi germinat în sufletele noastre în „noaptea cea lungă” de 42 ani a început să se manifeste cu vigoarea unei primăveri debordante. Cel mai puternic avâmt l-a luat iniţiativa Waldorf prin meritoria şi dăruita muncă a lui Ernst Schuberth, Hans Gerhard Wyneken şi Hans Spalinger – membru de onoare al Societăţii Antroposofice din România concretizată deja în satul aşezământ-terapeutic din Simeria Veche – Hunedoara şi iniţiativa de pedagogie curativă din Urlaţi – Prahova.

Mişcarea pentru agricultură biodinamică se concretizează şi ea prin activităţile de la Ludişor – Făgăraş şi la Simeria (prin dl. Satler şi dr. biolog Petre Papacostea).

O mulţime de tineri entuziaşti şi activi s-au antrenat în aceste iniţiative: este rândul oamenilor nou veniţi să dea realitate exterioară idealurilor antroposofice.

Numărul membrilor Societăţii – care în septembrie 1990 era de 90 – este în continuă creştere, munca în seminare şi ramuri este susţinută, iar implicarea în activităţile practice pline de viaţă, tipărirea lucrărilor lui Rudolf Steiner este în plină desfăşurare, iar prin iniţiativa d-lui Ernst Schuberth şi a doamnei Johanna Spalinger se începe activitatea clasei esoterice.

Ca oameni care am petrecut aceste evenimente, aici, pe aceste meleaguri şi am participat la ele şi ne implicăm activ în munca spirituală în continuare, devenim din ce în ce mai conştienţi ce însemnă să duci o asemenea activitate într-o zonă geografică anumită, într-un anumit popor şi într-o anumită împrejurare de destin istoric.

Preluat din revista ANTROPOSOFIA, ianuarie 1998