Proiect de cercetare a modificărilor conştienţei
Publicat pe 26 ianuarie 2010 în Noutăţi din ţară
PROIECT DE CERCETARE A MODIFICĂRILOR CONŞTIENŢEI PRIN PRACTICAREA EXERCIŢIILOR INDICATE DE ŞTIINŢA SPIRITUALĂ
Prezentare proiect
Proiectul s-a născut în 12 octombrie 2009, în urma congresului de aniversare a 100 de ani de la publicarea sub formă de carte a articolelor care au constituit volumul Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? (GA 10 din opera completă a doctorului Rudolf Steiner), congres organizat la Dornach de Secţiunea pentru Tineri a Universităţii Libere de Ştiinţă Spirituală Goetheanum. Cei treizeci de tineri prezenţi la eveniment au lansat un nou impuls de cercetare ştiinţifică a realităţilor sufletesc-spirituale, bazate pe practicarea constantă a exerciţiilor indicate de doctorul Steiner. Acest eveniment se încadrează mai multor iniţiative din ultimii trei ani ale mai multor membri ai Universităţii Libere, iniţiative care implementează o nouă atitudine faţă de cercetarea spiritual-ştiinţifică antroposofică. Cursuri şi workshopuri privind practicarea meditaţiei şi exerciţiilor au fost susţinute în acest sens de Dirk Kruse din Germania şi Marius Gabor din România. După congresul din octombrie 2009, mai multe iniţiative internaţionale au pornit o serie de cursuri, workshopuri şi grupe de lucru care îşi propun cercetarea asupra practicării seturilor de exerciţii din Cum se dobândesc…. Martin Stenius din Elveţia lucrează în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de Goetheanum pe această temă, iar alături de Curro Martino din Germania şi Sebastian Stănculescu din România au pornit grupe de lucru care se întâlnesc regulat în Dornach, Ierna, Bucureşti, Sinaia şi Braşov. La congresul de la Dornach s-au pus bazele unei noi abordări a exerciţiilor, care pot fi clasificate astfel, pentru o mai bună apropiere de practicarea corectă a acestora, pentru obţinerea rezultatelor propuse. Capitolul Treptele iniţierii conţine opt exerciţii distincte, care sunt grupate în trei grupe. Prima grupă, corespunzătoare pregătirii, cuprinde observarea în anumite condiţii a fenomenelor creşterii şi ofilirii din natură, ascultarea şi diferenţierea sunetelor mecanice şi a celor emise de fiinţe vii şi o apropiere de cercetarea vorbirii umane, dincolo de suportul sonor al actului de comunicare. A doua grupă, corespunzătoare iluminării în accepţiunea autorului, cuprinde un singur exerciţiu, acela de observare a raporturilor şi diferenţelor dintre regnurile mineral, vegetal şi uman. Al treilea set de practici cuprinde două perechi de exerciţii, creşterea unei plante din sămânţă şi uscarea unei plante mature pe de o parte, iar pe de altă parte observarea unor oameni în care trăieşte pofta satisfacerii unor plăceri senzoriale şi observarea unor oameni ale căror plăceri senzoriale au fost recent satisfăcute. Seria celor opt exerciţii poate fi completată cu încă patru, respectiv şase, indicate ulterior în carte. Unul dintre exerciţiile meditative de bază poartă numele meditaţia crucii cu trandafiri. În România grupele de meditaţie coordonate de Marius Gabor au lucrat sistematic asupra acestui exerciţiu, prin cercetarea trecerii prin conştienţa imaginativă, conştienţa inspirativă şi conştienţa intuitivă, după indicaţiile doctorului Steiner. Privitor la antrenarea funcţiilor sufleteşti care ne conduc la obiectivitate şi stabilitate în cercetare, există secţiuni dedicate special celor şase exerciţii însoţitoare ale cercetării spirituale, controlul gândirii, controlul voinţei, controlul simţirii, pozitivitatea, receptivitatea obiectivă şi echilibrul.
Proiectul reprezintă o iniţiativă liberă a celor care practică exerciţii meditative antroposofice de a sprijini cercetarea efectelor acestora asupra conştienţei diurne şi metamorfozelor acesteia, exerciţii care aduc dezvoltarea unor noi posibilităţi sufletesc spirituale. Partea românească a proiectului are în acest moment o dezvoltare mai amplă decât cea din alte ţări, iar etapele proiectului precum şi rezultatele acestuia vor fi puse pe un site bilingv pe internet, pentru o mai bună colaborare ştiinţifică internaţională cu Martin Stenius, Dirk Kruse şi Curro Martino, precum şi cu cei care se vor alătura în viitor proiectului.
Resurse umane
La momentul redactării prezentului proiect în România lucrează concomitent şase grupe de lucru, la Oradea, Craiova, Timişoara, Braşov, Sinaia şi Bucureşti, două grupe (Bucureşti şi Timişoara) făcând parte din cursul coordonat de Marius Gabor, iar trei (Sinaia, Bucureşti şi Braşov) din cursul coordonat de Sebastian Stănculescu. Persoanele care lucrează cu aceste exerciţii în cele opt grupe sunt şaizeci şi cinci, cu membrii care nu lucrează regulat ajungându-se la o sută. Există dorinţa de a porni o grupă de lucru la Cluj şi la Iaşi în toamna anului 2010. În perioada 31 iulie – 5 august 2010, în România va avea loc o reunire a patru direcţii în cercetarea meditativă antroposofică, prin simpozionul care îi va avea ca invitaţi pe Dorian Schmidt, Marius Gabor, Dirk Kruse şi Tanja Baumgartner. Mare parte din cei care lucrează cu exerciţiile antroposofice în mod sistematic, se vor întâlni aici pentru a împărtăşi experienţe şi rezultate ale muncii lor.
Iniţiative noi de practică şi cercetare cu exerciţii de meditaţie antroposofică sunt aşteptate să se alăture proiectului. Cei interesaţi sunt sugaţi să ne contacteze la adresa de email redactie(at)drumulomului.ro
Planificarea etapelor desfăşurării proiectului
- 11 februarie 2010 – realizarea domeniului cercetare.drumulomului.ro
- 28 februarie 2010 – adunarea unei baze de date cu toţi membrii care doresc să contribuie la proiect (responsabil Sebastian Stănculescu)
- martie 2010 – realizarea materialului pentru o pagină web dedicată obstacolelor intervenite în practica regulată şi corectă a exerciţiilor (responsabil Amalia Gabor)
- aprilie 2010 – realizarea unei pagini web dedicate problemelor moralităţii în practica exerciţiilor meditative antroposofice (responsabili Lucian Popescu şi Amalia Gabor)
- august 2010 – tehnoredactarea şi punerea pe internet a rezultatelor şi a experienţelor comunicate la Congresul Dorian Schmidt, Dirk Kruse, Marius Gabor şi Baumgartner
- septembrie 2010 – începerea unui curs public de cercetare pe baza exerciţiilor la Cluj (responsabil Sebastian Stănculescu)
- octombrie 2010 – întâlnirea grupelor de lucru la Dornach, în cadrul celui de-al doilea congres special dedicat cercetării pe şi cu cu metodele din GA10
- octombrie 2011 – întâlnirea grupelor de lucru, în cadrul celui de-al treilea congres dedicat cercetării pe şi cu cu metodele din GA10



