Proiectul Cercetare în vederea dezvoltării de noi capacităţi sociale

INIŢIATORI: Camelia Oprea, Dana Stancea, Lucian Popescu

Descriere:

Proiectul îşi propune lucrul în echipă folosind diverse metode învăţate la cursurile de biografie, meditaţie şi de observare sufletească a naturii, să le prelucreze şi să gasească metode noi izvorâte chiar în timpul întâlnirilor. Calităţile vizate sunt transparenţa, capacitatea de a asculta activ pe celălalt fără a judeca prin prisma propriilor experienţe sau opinii, compasiunea, curajul, claritatea, cordialitatea etc. Ne propunem să adoptăm o atitudine deschisă, ludică, aventuroasă chiar. Vom face lucruri artistice împreună, vom picta, vom găti, vom explora. E nevoie doar de creativitate.

Vom prezenta rezultatele cercetărilor noastre altor grupe de proiecte să le folosească şi să ne dea apoi feedback în legatură cu aceste instrumente nou găsite. De asemenea, ne gândim să expunem metodele nou însuşite în diferite workshop-uri la anumite simpozioane (de ex. simpozionul de tineret din vară de la Simeria, dar poate şi la alte simpozioane artistice, de dezvoltare personală sau socială).

Timp de lucru: Ne vom întâlni rar, dar vom petrece împreună un timp consistent, de exemplu un weekend. Următoarea întâlnire va fi în martie.

Loc: Va fi în diverse locuri, în funcţie de dorinţele participanţilor. De preferat sunt locurile în natură (munte) care sunt mai inspirative, potrivite creativităţii (eventual la prieteni antroposofi din astfel de zone,  care ne-ar putea găzdui pentru un weekend).

Participanţi: Poate participa oricine simte o rezonanţă cu o astfel de activitate. Nu e nevoie de o abilitate specială, trebuie doar să fie prezent.