Meditaţia crucii cu trandafiri

Meditaţia crucii cu trandafiri

Fragment din Ştiinţa ocultă – GA 13 de Rudolf Steiner

traducerea editurii Univers Enciclopedic 2003

“Ridicarea la o stare de conştienţă suprasensibilă poate porni doar de la starea de conştienţă de veghe obişnuită, în care trăieşte sufletul înaintea acestei ridicări. Prin disciplinare i se dau mijloacele care îl scot din această conştienţă. Disciplinarea la care ne referim aici oferă printre mijloacele pe care le oferă şi unele care pot fi caracterizate ca activităţi ale conştienţei de veghe obişnuite ale sufletului. Tocmai mijloacele cele mai importante aparţin categoriei care constă din activităţi tăcute (meditaţii) ale sufletului. Este vorba ca sufletul să se dăruiască în întregime anumitor reprezentări. Acestea sunt de aşa natură încât au o forţă de trezire a anumitor aptitudini ascunse ale sufletului uman. Ele se deosebesc de reprezentările vieţii de veghe din timpul zilei, care au sarcina de a copia în imagine un obiect exterior. Cu cât acestea au un caracter mai fidel, cu atât ele sunt mai adevărate. Aparţine esenţei lor de a fi adevărate în acest sens. O astfel de sarcină nu o au reprezentările cărora trebuie să li se dăruiască sufletul în scopul disciplinării spirituale. Ele sunt astfel construite încât nu copiază ceva exterior, ci au în ele însele proprietatea de a acţiona în mod trezitor asupra sufletului. Cele mai bune reprezentări în acest scop sunt cele simbolice. Totuşi pot fi folosite şi altfel de reprezentări. Căci rostul lor nu stă în ceea ce conţin reprezentările, ci este acela ca sufletul să-şi dirijeze toate forţele asupra lor, nemaiavând nimic altceva în conştienţă decât reprezentarea respectivă. În timp ce în viaţa sufletească obişnuită forţele acesteia se distribuie în multe direcţii iar reprezentările se schimbă repede, în cazul disciplinării spirituale accentul se pune pe concentrarea întregii vieţi sufleteşti asupra unei reprezentări. Iar această reprezentare trebuie să fie plasată prin voinţă liberă în centrul conştienţei. Reprezentările simbolice sunt din această cauză preferabile celor care copiază obiecte sau procese exterioare, pentru că acestea din urmă îşi au punctul de sprijin în lumea exterioară şi prin aceasta sufletul se sprijină mai puţin pe el însuşi decât o face în cazul celor simbolice care sunt realizate din energia sufletească proprie. Nu ceea ce este reprezentat este important, ci ca, prin felul reprezentării, ceea ce formează obiectul reprezentării să elibereze sufletul de orice sprijin pe ceva fizic.

La înţelegerea acestei adânciri într-o reprezentare se ajunge dacă evocăm în suflet mai întâi noţiunea de amintire. Dacă ne îndreptăm ochii, de exemplu, spre un arbore şi ne întoarcem apoi într-o altă poziţie, astfel încât să nu mai putem vedea arborele, atunci putem să trezim în suflet reprezentarea arborelui din amintire. Reprezentarea arborelui pe care o avem atunci când acesta nu ni se mai înfăţişează ochilor este o amintire despre copac. Să ne imaginăm că păstrăm această amintire în suflet; parcă lăsăm sufletul să se odihnească pe această reprezentare a amintirii, ne străduim să izgonim orice altă reprezentare. Atunci sufletul este cufundat în reprezentarea amintirii arborelui. Avem de-a face cu o cufundare a sufletului într-o reprezentare; aceasta este imaginea-copie a unui obiect perceput prin simţuri. Dacă însă procedăm, la fel cu o reprezentare adusă în conştienţă prin liberă voinţă, atunci, încetul cu încetul, va putea fi obţinut efectul urmărit.

Să ilustrăm aceste lucruri cu un exemplu de cufundare interioară, folosind o reprezentare simbolică. Mai întâi, o astfel de reprezentare trebuie construită în suflet. Să ne închipuim o plantă: cum prinde rădăcină în sol, cum dă la iveală frunză după frunză, cum se desfăşoară în floare. Iar acum să ne imaginăm lângă plantă un om. Să dăm viaţă în sufleţul nostru gândului că omul are calităţi şi aptitudini care prin comparaţie cu cele ale plantei sunt mai desăvârşite. Gândiţi-vă că el se poate deplasa aici sau acolo potrivit sentimentelor şi voinţei sale, în timp ce planta este legată de sol. Acum spuneţi: Desigur, omul este mai perfect decât planta; în schimb, eu constat la el şi însuşiri pe care la plantă nu le percep şi prin aceasta planta mi se pare, dintr-o anumită perspectivă, mai perfectă decât omul. Omul este plin de pofte şi pasiuni, el este condus de acestea în comportamentul său. Referindu-mă la om, eu pot vorbi de rătăciri datorate poftelor şi patimilor sale. La plantă constat că ea urmează legile pure ale creşterii de la frunză la frunză, că îşi deschide floarea fără pasiune spre raza solară virgină. Pot spune că omul are o anumită perfecţiune faţă de plantă, dar el a plătit această perfecţionare prin aceea că a lăsat să se adauge în fiinţa sa forţelor plantei, care mie îmi apar pure, pofte, dorinţe şi patimi. Îmi imaginez că sucul verde curge prin plantă şi că aceasta este expresia legilor de creştere pure, lipsite de patimă. Apoi îmi imaginez cum sângele roşu curge prin venele omului şi cum acesta este expresia poftelor, dorinţelor şi patimilor. Fac să se nască toate acestea în sufletul meu ca un gând plin de viaţă. Îmi reprezint, mai departe, cum omul este capabil de evoluţie; cum îşi poate clarifica şi purifica poftele şi patimile prin capacităţile sale sufleteşti superioare. Mă gândesc cum poate fi distrus astfel ceva inferior din poftele şi patimile acestea, şi cum ele pot să renască pe o treaptă superioară. Atunci sângele va putea fi expresia poftelor şi patimilor purificate. Privesc, de exemplu, în spirit la trandafir şi spun: În petala roşie a trandafirului eu văd culoarea sucului verde al plantei transformat în roşu; iar trandafirul roşu ascultă ca şi frunza verde de legile curate, lipsite de patimi ale creşterii. Roşul trandafirului ar putea să devină pentru mine simbolul unui sânge care este expresia poftelor şi patimilor purificate, care s-au dezbărat de ceea ce este inferior şi în puritatea lor se aseamănă forţelor care acţionează în trandafirul rosu. Încerc să nu prelucrez astfel de gânduri numai în raţiunea mea, ci să le las să devină vii şi în simţirea mea. Eu pot să am o senzaţie care mă face fericit când îmi reprezint puritatea şi lipsa de pasionalitate a plantei care creşte; pot să produc în mine sentimentul că unele perfecţiuni superioare trebuie plătite cu dorinţe şi pofte. Aceasta poate transforma fericirea pe care am simţit-o mai înainte într-un sentiment grav; apoi, se poate anima în mine sentimentul unei fericiri eliberatoare, când mă dăruiesc gândului privitor la sângele roşu care poate deveni purtător de trăiri interioare curate, ca şi sucul roşu al trandafirului. Este esenţial să nu te dăruieşti fără nici o simţire gândurilor care servesc la construirea unei reprezentări simbolice. După ce ai trecut prin astfel de gânduri şi sentimente, transformă-le în următoarea reprezentare simbolică. Închipuiţi-vă o cruce neagră. Aceasta să fie simbolul părţii josnice anulate a poftelor şi pasiunilor, iar acolo unde se întretaie braţele crucii imaginaţi-vă şapte trandafiri roşii, strălucitori, aşezaţi în cerc. Aceşti trandafiri să fie simbolul unui sânge care este expresia patimilor şi poftelor purificate*. O astfel de reprezentare simbolică trebuie să fie cea pe care o trezim în suflet, în modul ilustrat mai sus, la reprezentarea unei amintiri. O astfel de reprezentare are puterea să trezească sufletul, dacă i te dăruieşti ei în cufundare interioară. Orice altă reprezentare trebuie să fie exclusă în timpul cufundării. Numai simbolul descris trebuie să plutească în spirit în faţa sufletului, cât se poate de viu. Este important ca acest simbol să nu fie evocat pur şi simplu ca o reprezentare trezitoare, ci ca el să fie construit prin anumite reprezentări legate de plantă şi om. Căci influenţa unui astfel de simbol depinde de faptul că el a fost alcătuit în modul descris, înainte de a-l fi folosit la cufundarea interioară. Dacă este închipuit fără o astfel de activitate de construire realizată mai întâi în sufletul propriu, el va rămâne rece şi mult mai inactiv decât atunci când şi-a primit forţa iluminatoare de suflet prin pregătire. În timpul cufundării nu trebuie totuşi să evoci în suflet toate gândurile pregătitoare, ci trebuie lăsat să plutească în spirit cât se poate de vie numai imaginea însoţită de acea simţire care s-a instalat ca rezultat al gândurilor pregătitoare. Simbolul devine astfel semn, alături de trăirea afectivă. Principiul activ se află în stagnarea sufletului în această trăire. Cu cât te poţi menţine mai mult timp fără să se amestece o altă reprezentare cu atât mai mare este efectul întregului demers. Totuşi este bine dacă, în afara timpului dedicat cufundării propriu-zise, se repetă de mai multe ori construirea imaginii prin gânduri şi sentimente de felul celor descrise mai sus, pentru ca starea afectivă să nu pălească. Cu cât ai mai multă răbdare pentru o astfel de reînnoire, cu atât mai importantă este imaginea pentru suflet. (În expunerile din cartea mea Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? sunt date şi alte exemple de mijloace pentru obţinerea cufundării interioare. Deosebit de active sunt meditaţiile descrise aici asupra devenirii şi trecerii unei plante, asupra forţelor devenirii care dormitează într-o sămânţă de plantă, asupra formelor cristalelor etc. În această carte s-a intenţionat să fie prezentată, cu ajutorul unui exemplu, esenţa meditaţiei.)

* Nu are importanţă în ce măsură aceste gânduri sunt ştiintific justificate. Căci este vorba de dezvoltarea unor gânduri legate de plantă şi de om care, fără nici o teorie, pot fi obţinute printr-o concepţie simplă. Astfel de gâduri îşi au şi ele importanţa lor alături de reprezentările teoretice a căror importantă este bazată pe raţiuni de ordin ştiintific. Gândurile amintite nu sunt prezente pentru a reprezenta ştiintific o stare de fapt, ci pentru elaborarea unui simbol, care se dovedeşte activ sufleteşte, indiferent ce obiecţie i-ar sugera unei personalităţi oarecare împotriva construirii acestui simbol.

Un simbol ca acela care este descris aici nu copiază un obiect sau o fiinţă exterioare, produse ale naturii. Dar tocmai prin aceasta are forţa să trezească anumite aptitudini pur sufleteşti. Cineva ar putea ridica o obiecţie. El ar putea spune: Desigur, „întregul“, ca simbol nu este prezent în natură, dar toate detaliile sunt totuşi preluate de la natură: culoarea neagră, trandafirii etc. Toate acestea sunt percepute prin simţuri. Cel pe care-l deranjează o astfel de obiecţie ar trebui să reflecteze la faptul că nu copierea percepţiilor senzoriale este ceea ce conduce la trezirea aptitudinilor sufleteşti, ci că acest efect este provocat numai prin modul cum se asamblează aceste detalii. Şi această asamblare nu formează ceva ce este prezent în lumea sensibilă.”

Consultaţi întreaga lucrare online