Față de cele trei sărbători care marchează cursul anului – Crăciunul, în urma solstițiului de iarnă; Paștile, duminica de după prima lună plină în urma echinocțiului de primăvară; Sânzienele și nașterea lui Ioan Botezătorul, după solstițiul de vară – lumea antroposofică adaugă o sărbătoare mai veche, central-europeană, care era adeseori celebrată la sate: sărbătoarea lui Mihael sau Mihail, Arhanghelul toamnei.
Această sărbătoare are loc la scurt timp după echinocțiul de toamnă, pe 29 septembrie, marcând momentele când forțele naturii ajung la coacere și epuizare, în timp ce lăuntrul omenesc trebuie să redevină activ. De altfel, Mihael, privit de tradiția popoarelor ca primul Arhanghel al Domnului, este conducătorul inițiativelor și al gândirii înflăcărate și cel care învinge forțele inferioare ale balaurului.
De remarcat că, în istoria românească recentă, imaginea Arhanghelului Mihael, care are de-a face în mod profund cu tot ceea ce este universal, cosmopolit în sensul bun al cuvântului, a fost în mod regretabil asociată cu mișcări de factură xenofobă și naționalistă, ce nu au în realitate nimic de-a face cu îndrumarea lui Mihael.
Adevărata sărbătoare mihaelică este una a curajului, a creativității și profundei înțelegeri reciproce între oameni, ea fiind celebrată în cercuri antroposofice pentru a oferi lumii conștiența individualității reale a omului.
