Vorbirea. Numai ceea ce are sens şi importanţă trebuie să iasă de pe buzele celui care tinde spre o dezvoltare superioară.
Orice vorbire numai de dragul de a vorbi - de pildă pentru a omorî timpul - este dăunătoare în acest sens.

Să fie evitat felul obişnuit de conversaţie în care se spun de toate alandala; însă nu trebuie să te înstrăinezi de contactul cu semenii. Tocmai prin contact cu ceilalţi trebuie să se dezvolte vorbirea, încetul cu încetul, spre semnificativ. Spui şi răspunzi fiecăruia, bine judecat şi cumpănit în toate sensurile. Nu vorbi niciodată fără rost! Bucură-te să poţi tăcea. Nu vorbi prea mult, şi totuşi nu fi zgârcit la vorbă. Ascultă mai întâi în linişte, apoi prelucrează.

Acest exerciţiu mai este numit şi "cuvântul just".

Acţiunile exterioare. Acestea să nu îi tulbure pe semenii noştri.
Când eşti îndemnat să acţionezi din lăuntru (conştiinţa), cumpăneşte cu grijă cum ai putea să corespunzi în mod optim ocaziei spre binele general,
spre fericirea durabilă a semenilor, pentru veşnic.

Când acţionezi din tine însuţi – din proprie iniţiativă -,
cântăreşte în prealabil cât mai temeinic urmările modului tău de a acţiona.

Se mai numeşte aceasta şi "fapta justă".

Ordonarea vieţii.
Trăieşte conform cu natura şi cu spiritul, nu te consuma în nimicurile exterioare ale vieţii.
Evită tot ce poate aduce nelinişte şi grabă în viaţă.

Nu te pripi, dar nici leneş să nu fii.
Viaţa este un mijloc pentru a putea lucra, pentru a te dezvolta superior, şi acţionează în consecinţă.

În această privinţă se mai vorbeşte şi despre "punctul de vedere just".

Strădania omenească. Fii cu luare aminte să nu faci nimic din ceea ce stă dincolo de puterile tale,
dar nici să nu neglijezi ceva din ceea ce este cuprins în limita acestor puteri.

Priveşte dincolo de cotidian, de momentan şi pune-ţi ţeluri (idealuri) ce stau în legătură cu îndatoririle cele mai înalte ale unui om, ca de pildă: să vrei să te dezvolţi în sensul exerciţiilor indicate, pentru a putea apoi să-i sfătuieşti şi să-i ajuţi cât mai bine pe semeni,
chiar dacă în viitorul nu foarte apropiat.

Cele spuse pot fi rezumate aşa: "fă-ţi un obicei din toate exerciţiile precedente".

Străduinţa de a învăţa cât mai multe de la viaţă. Nimic nu trece pe lângă noi fără să ne ofere prilejul de a strânge experienţe folositoare pentru viaţă. Dacă am făcut ceva incorect sau imperfect, aceasta va fi un imbold ca pe viitor să facem lucruri asemănătoare în mod just sau desăvârşit.

Dacă-i vezi pe ceilalţi cum acţionează, observă-i într-un scop asemănător, dar nu-i privi fără dragoste. Şi nu întreprinde nimic fără a-ţi îndrepta privirea către înapoi spre experienţe care-ţi pot fi de ajutor la hotărârile şi în acţiunile tale.
Dacă eşti cu luare-aminte, poţi învăţa de la fiecare om, chiar şi de la copii.

Acest exerciţiu se mai numeşte şi "memoria justă", adică să-ţi aminteşti de cele învăţate, de experienţele făcute.

Îndreptarea atenţiei asupra reprezentărilor (gândurilor).
Nutreşte numai gânduri importante.
Învaţă treptat să distingi în gândurile tale esenţialul de neesenţial, veşnicul de trecător, adevărul de o simplă părere.

Când îi asculţi pe semeni încearcă să aduci în lăuntrul tău o deplină tăcere şi să renunţi, atât pe planul gândirii, cât şi al sentimentelor, la orice aprobare,
dar mai ales la orice judecată dezaprobatoare.

Aceasta este aşa-numita "părere justă".

Chiar şi la cele mai neînsemnate acţiuni să te decizi numai pornind de la o cumpănire bine întemeiată.
Orice acţiune negândită, orice faptă nesemnificativă să fie ţinută departe de suflet.
Pentru toate să ai temeiuri bine chibzuite.
Abţine-te neapărat de la acţiuni spre care nu te împinge un motiv important.

Dacă eşti convins de justeţea unei hotărâri luate, să te ţii de ea cu fermitate lăuntrică.

Aceasta e aşa-numita "judecată justă" care nu trebuie să depindă de simpatie sau antipatie.