Grup de incepatori pe teme antroposofice

13 ianuarie, 18:00 - 20:00 Timisoara Adresă: Grădinița Liceului Waldorf din Timișoara str. Uranus nr. 14 (intrarea dinspre parc)

Grupul se adreseaza adultilor interesati sa inteleaga fundamentele pedagogiei Waldorf. Vom aborda lunar notiuni de baza ale antroposofiei si vom studia si aprofunda prin discutii aceste teme. Se vor pune la dispozitia participantilor materialele necesare studiului.

Teme abordate:
7 octombrie – Introducere în antroposofie. Cine a fost Rudolf Steiner. Primul și al doilea Goetheanum. Inițiative.
4 noiembrie – Ființa omului
2 decembrie – Cele trei lumi si Ierarhiile spirituale
13 ianuarie – Evoluția lumii și omul
3 februarie – Somnul și moartea. Karma și reîncarnarea
3 martie – Misteriul de pe Golgotha. Michael și noua Epocă a spiritului
5 mai – Calea de cunoaștere antroposofică. Meditația și cele 6 exerciții însoțitoare.

Nota: Aceste teme se pot modifica si/sau completa in functie de interesul celor prezenti.

Persoana de contact:

Oana Burza 0724 303 571 sau burzaoana@gmail.com

Exercițiul zilei

Calendarul sufletesc

săptămâna 18

Pot oare sufletul să îl extind
Ca el să se unească
Cuvântului-germen din Cosmos primit?
Presimt că trebuie să găsesc forţă
Ca sufletului să-i dau forma
Ce pentru Spirit demn veşmânt va fi.

© 2026 Societatea Antroposofică din România
Toate drepturile sunt rezervate.