Ce este Inițiativa pentru Tineri?
Inițiativa pentru Tineri s-a născut din dialogul dintre Rudolf Steiner și tinerii interesați de Antroposofie, care nu simteau că își găsesc locul în cadrul Societății Antroposofice. Aceștia erau animați de dorința de a răspunde într-un mod viu nevoilor stringente ale vremii în care trăiau, doreau să vadă adresate căutarile lor într-un mod antroposofic, animați fiind de un impuls către acțiune justă.
În prezent, Inițiativa pentru Tineri din România își dorește în continuare să răspundă nevoilor tinerilor într-un cadru antroposofic. Considerăm că antroposofia are capacitatea de a răspunde într-un mod unic, holistic, căutarilor și frământărilor ce animă sufletele tinere. Inițiativa pentru Tineri își propune, în primul rând, să fie un spațiu pentru întâlnirre autentică a tinerilor cu ei înșiși și de explorare a propriilor idealuri.
În acest sens, anul acesta, am pornit din nou la drum, înflăcărați de dorul de acest spațiu special, după doi ani de pauză în activități. Ne-am propus să dăm ritmicitate activităților Inițiativei, să creăm un context în care tinerii să poată discuta și împărtăși pe diverse teme relevante pentru viețile lor, oferind în permanență un fundal antroposofic.
Activitatea Inițiativei pentru Tineri în Prezent
Ca răspuns la invitația lansată de Inițiativă în liceele Waldorf din țară, s-a format un grup de tineri în jurul țelului de a crea un spectacol de euritmie, în cadrul căruia liceeni din București au avut ocazia să experimenteze exerciții de euritmie, cât și de teatru și lucru biografic. Prin aceste întâlniri, tinerii au avut ocazia să vorbească despre speranțele și temerile lor, în același timp formându-se ca echipă, crescând împreuna și ajutându-se reciproc.
Eforturile lor vor fi încununate de participarea la un festival de euritmie pentru tineri în Witten Annen, a doua oară când au ocazia să fie prezenți în acest fel.
Pe mai departe, ne-am propus ca Inițiativa pentru Tineri să continue să crească, prin activități mai dese în alte centre din țară unde există tineri dornici să împărtășească căutările sociale și spirituale, cât și prin organizarea de evenimente pentru tineri mai des.
Pentru moment, pregătim un eveniment deschis de 1 iunie și un simpozion de vară dedicat artelor performative, în cadrul căruia tinerii să aibă ocazia să performeze în fața colegilor din alte colțuri ale tării, dar și să participe la ateliere interactive.