Medicină antroposofică

Ce este medicina antroposofică?

Medicina antroposofică este pentru mulţi oameni ceva greu de înţeles. Însă în fond ea se poate caracteriza foarte uşor: este o medicină integrativă care se hrăneşte din două surse – pe de-o parte din medicina convenţională natural-ştiinţifică, cu metodele şi rezultatele sale, pe de altă parte din cunoştinţele spiritual-ştiinţifice. Cele două stau împreună în mod inseparabil. Căci omul constă într- adevăr nu numai dintr-un corp, ci are şi psihic şi o personalitate individuală. Pentru medicii antroposofi, viaţa trupească şi sufletească împreună cu individualitatea omului formează o unitate, se influenţează reciproc. A ţine cont de aceasta în diagnostic şi în terapie este una din bazele esenţiale ale medicinei antroposofice.

Cu toate acestea, ea nu este o „medicină alternativă” – nu doreşte să înlocuiască medicina convenţională. Dimpotrivă, ea se sprijină pe baza natural-ştiinţifică a acesteia, însă face apoi un pas mai departe. Şi anume, medicina antroposofică se foloseşte de tot ceea ce deţine cercetarea natural-ştiinţifică în materie de cunoştinţe utile pentru „omul obiect”. Pornind de la acestea, medicina antroposofică completează apoi cu aspecte spiritual-ştiinţifice, care îl concep pe om ca subiect al unui întreg, al unui tot. Din acesta fac parte de exemplu limbajul trupului, biografia, respiraţia şi multe alte elemente care formează personalitatea unui om. Aşadar, în plus faţă de legităţile generale ale unei boli, ea încearcă să includă în demersul său, în procedeele sale, caracteristicile fiecărui om în parte. Căci fiecare om este unic, iar fiecare tratament este, la fel, unic, chiar dacă el este asemănător la mulţi oameni.

Din această cauză, medicina antroposofică nu este niciodată ceva global, generalizant. Ea evită orice fel de rutină. Chiar şi când tablourile unor boli se aseamănă prin caracteristicile lor tipice, fiecare boală capătă prin fiecare pacient un aspect propriu care nu poate fi separat de individualitatea pacientului. De aceea, medicina antroposofică se preocupă de partea corporală, dar se interesează la fel de mult şi de condiţiile fizice şi personale care le-au deschis mai întâi calea factorilor patogeni. Recunoaşterea acestui fapt şi transpunerea lui în terapie, abordarea fiecărui pacient în mod individual, fără preconcepţii, ghidaţi de cunoştinţele ştiinţifice, de experienţa de medici şi de capacitatea de judecată şi intuiţia personală este o caracteristică importantă a medicinei antroposofice. Căci o medicină care îl exclude pe om ca individ nu este medicină umană.

Deosebiri faţă de alte orientări din domeniul medical

Medicina antroposofică se deosebeşte de medicina convenţională în primul rând prin faptul că vede nu numai boala din om, ci şi mai ales pe om în boala sa. Măsurile de diagnostic şi constatările făcute cu ajutorul lor pot fi, ce-i drept, identice, însă interpretarea lor integrală poate apoi duce la alte recomandări de tratament sau poate completa metodele de terapie tradiţionale prin procedee suplimentare.

Medicina de orientare pur natural-ştiinţifică se limitează la explicarea stărilor de boală numai pe baza unor legităţi fizice şi chimice.

Medicina antroposofică vrea mai mult. Ea vrea să introducă în plus şi puncte de vedere care marchează viaţa, sufletul şi spiritul omului atât în general, sistematic, cât şi individual şi care sunt perceptibile corporal:

În cazul unei boli la om se manifestă abateri, unilateralităţi şi extreme care sunt parametri de diagnostic suplimentari care ne stau la dispoziţie pentru alegerea unei terapii.

Medicina antroposofică are şi o altă înţelegere a rolului pacientului în învingerea bolii sale. Petru ea, pacientul nu este numai obiect al artei medicale, ci în egală măsură şi subiect, partener al medicului. Căci nimeni nu îl cunoaşte pe pacient mai bine decât se cunoaşte el însuşi. Prin boală, el capătă ocazia să recunoască, să înţeleagă starea de dezechilibru în care a ajuns cu trupul şi cu sufletul său şi, cu ajutorul terapiei, să o readucă la normal. Bolile cronice îi pot oferi posibilitatea de a învăţa noi moduri de a se comporta şi de a deveni mai matur ca personalitate. Medicii antroposofi îl sprijină pe pacient tocmai în această muncă. Ei îi întăresc responsabilitatea de sine, îi recunosc autonomia şi maturitatea şi îi solicită dreptul de a decide împreună cu medicul la alegerea unei terapii.

Boală şi sănătate

În timpul vieţii, omul pendulează între boală şi sănătate. Medicina convenţională se ocupă unilateral numai de factorii care cauzează sau dau naştere la boli. Dimpotrivă, pentru medicii antroposofi, ceea ce îmbolnăveşte este întotdeauna strâns interconectat cu ceea ce stimulează sănătatea.

Sănătatea rezultă prin neîntrerupta pendulare în căutarea echilibrului dinamic lăuntric între momente de viaţă polare: trezie şi somn, odihnă şi mişcare, bucurie şi suferinţă. Ea rezultă prin căutarea şi determinarea activă a propriului drum către lume şi înapoi la sine. De aceea există tot atâtea boli câţi oameni. Astfel, sănătatea nu e un scop în sine, ci mai ales un mijloc prin care omul să-şi poată rândui viaţa proprie şi viaţa socială cât mai pozitiv.

Prin boală, omului i se dă posibilitatea să recunoască şi să înţeleagă starea de dezechilibru în care au ajuns trupul şi sufletul său şi să refacă echilibrul acestora cu ajutorul terapiei. Bolile cronice îi pot oferi ocazia de a învăţa noi moduri de a se comporta şi de a se maturiza ca personalitate. Medicii îl sprijină pe pacient tocmai în această sarcină. Îi întăresc răspunderea de sine, îi recunosc autonomia şi promovează dreptul acestuia de a decide împreună cu medicul în alegerea direcţiei terapeutice, încurajându-l pentru a se putea menţine singur sănătos.

Şi tehnica îşi are locul său

Medicii antroposofi întrebuinţează toate procedeele medicinei convenţionale pentru diagnosticarea unei boli. Însă înaintea oricăror mijloace tehnice, ei îşi folosesc în primul primul rând propriile simţuri. Ei îl percep pe om din cap până-n picioare, sunt atenţi la limbajul trupului, la mimică şi gestică, la felul cum pacientul dă mâna cu medicul, la mersul său, la ţinuta corporală – la aspectul pacientului în ansamblu. Ei ţin să vadă dacă pielea şi membrele sunt calde sau reci, umede sau uscate, verifică prin palpare şi prin ascultare întregul corp. Ascultă cum îşi apreciază pacientul însuşi propria stare corporală şi sufletească, cât de puternică îi este voinţa de viaţă – atât în prezent, cât şi în cadrul biografiei sale.

Abia după aceea se pune întrebarea ce procedeu tehnic ar avea sens de utilizat în plus faţă de toate acestea în stabilirea unui diagnostic. În centrul atenţiei stă în această privinţă mereu întrebarea: Ce noi cunoştinţe aduce acest acest control medical şi ce consecinţă terapeutică se desprinde din el? Este el oare în fond relevant pentru acest pacient? Aşadar aparatura medicală nu se utilizează în mod rutinier, ci numai atunci când din aplicarea ei rezultă un folos evident pentru pacient. Astfel se evită controalele inutile. În plus, medicii antroposofi lucrează deosebit de conştienţi de eficienţa costurilor pentru pacient. Cu toate acestea peste tot unde sunt indicate metode bazate pe aparatură medicală, medicii antroposofi sunt la zi cu tehnica modernă, pentru a o putea aplica spre binele pacientului.

Spectrul terapeutic

Medicina antroposofică foloseşte pe de-o parte procedee în seama cărora pacientul se lasă mai degrabă pasiv, ca obiect; însă, în mod complementar, ea întrebuinţează şi metode care îl includ pe acesta ca subiect care acţionează activ.

Intervenţiile medicale precum operaţiile, întreaga gamă a fizioterapiei şi medicamentele alopate ale medicinei academice nu solicită de la pacient niciun fel de activitate proprie. Dimpotrivă, terapiile artistice precum arta vorbirii, muzica, pictura, modelarea plastică şi euritmia curativă sau terapia prin dialog (psihoterapia, studiul biografic), nutriţia, mişcarea şi procedeele de relaxare presupun conlucrarea activă a pacientului.

Tratamentul medicamentos se bazează pe de-o parte pe administrarea de medicamente antroposofice pe baze naturale, a căror compoziţie este determinată de caracteristicile tipice ale unei anumite boli. În plus faţă de asta, se dau medicamente care se orientează după particularităţile individuale ale pacientului. Ele sunt adesea remedii homeopate care au rolul de a stimula activitatea proprie a organismului, forţele sale de autovindecare.

Fascinaţie şi provocare

Pentru pacienţii care sunt obişnuiţi cu o medicină ce se bazează pe aparatură, sprijinul personal intensiv al unui medic antroposof emană o mare fascinaţie.

Ei găsesc prin aceasta tocmai respectul şi interesul pe care şi-l doresc în situaţia de pacient. Şi nu numai că li se permite să colaboreze la diferitele procedee terapeutice, ci în fapt chiar li se cere să participe. Interesul interogativ al medicului cu care acesta îl întâmpină pe pacient în cadrul unei consultaţii nu este deloc ceva formal, ci face parte din instrumentele cu care lucrează. El trebuie să îl înţeleagă cât mai bine pe om în complexitatea sa pentru a-l putea trata în mod adecvat.

Pentru medicii antroposofi, reprezintă o provocare profitabilă să poată utiliza profesional spectrul larg al medicinei – atât procedeele convenţionale, cât şi cele neconvenţionale – în tratarea unui pacient. De aceea, libertatea terapeutică este pentru ei un bun preţios indispensabil.

Medicina modernă are nevoie de pluralism al metodelor

Dacă cele două concepţii – despre boală şi despre sănătate – se deosebesc între ele, aceasta necesită şi diferite metode pentru diagnostic şi terapie.

Cu cât sunt acestea (metodele, n. tr.) mai diferenţiate, cu atât mai bine pot fi îndreptăţite particularităţile şi nevoile fiecărui pacient în parte. Societatea pluralistă a vremurilor noastre are nevoie de multitudinea de metode existente. Fiecare individ ar trebui să poată hotărî ce fel de medicină i se potriveşte.

Medicina modernă este cu toate acestea marcată în mare măsură de o gândire formată în mod unilateral natural-ştiinţific care porneşte de la ipoteza că omul poate fi explicat în mod exclusiv prin legităţi fizice şi chimice. Această medicină academică sesizează astfel numai partea materială a realităţii omeneşti; tot ce nu este material şi tot ce e subiectiv, ea exclude în mod metodic. O ştiinţă medicală astfel redusă nu poate însă dicta în mod universal valabil ce e adevărat şi ce e fals şi mai ales nu în domenii pe care ea însăşi nu le cercetează. Acest lucru face ca formularea de directive şi legi pentru medicină care să ţină cont de necesităţile în continuă schimbare ale populaţiei privind diversitatea metodelor medicale să fie în sarcina legiuitorului. Statul nu poate fi niciodată judecător al ştiinţei!

Medicamentele antroposofice

În medicina antroposofică, terapia medicamentoasă se ghidează după principiul verificat de mult: Cât se poate de puţin, şi numai atât timp cât e necesar.

În situaţii grave de boală acută sau ori de câte ori rezerva de forţe a unui pacient este epuizată, nu se poate renunţa la medicamentele alopate. Când se poate însă evita acest lucru, simptomele bolii nu sunt înăbuşite, ci se încearcă activarea forţelor de autovindecare cu ajutorul medicamentelor antroposofice preparate homeopatic, stimulându-se astfel corpul să restabilească echilibrul tulburat.

În acest sens, medicii antroposofi iau în considerare în mod deosebit care sunt stimulările speciale de care are nevoie organismul pentru a se însănătoşi la loc. De pildă, substanţele amare din rădăcina de ghinţura galbenă sau de cicoare pot stimula secretarea de sucuri digestive şi pot favoriza mobilitatea gastrointestinală. Uleiurile eterice din plantele labiate precum rozmarinul sau levănţica, prin căldura proprie lor, pot relaxa tensiunile musculare, stimulând irigarea cu sânge.

În plus, se utilizează medicamente „acordate pe frecvenţa” unei anumite boli, dedicate ei, şi a căror compoziţie se orientează după legităţile generale ale tabloului boliii respective. Printre acestea se numără atât preparatele din extracte vegetale complete, cât şi cele de origine minerală sau animală.

Ce remediu va alege medicul, dacă va fi extract total sau în potenţă homeopatică, depinde de felul şi evoluţia afecţiunii, de simptome, de neplăcerile de care se plânge pacientul, de durata bolii, de forţele de viaţă, de vârsta, dar mai ales de activitatea interioară şi exterioară a pacientului.

Medicamentele antroposofice sunt fabricate conform procedurilor generale şi speciale descrise de calitatea farmacopee. În Germania, ele sunt definite de către o comisie de preparare şi de autorizare (Comisia C de pe lângă Institutul Federal pentru medicamente şi produse medicinale). Monografiile medicamentelor au fost publicate în Monitorul Oficial Federal şi documentează indicaţiile corespunzătoare, precum şi siguranţa medicamentelor.

Aşadar, înţelegerea omului şi a bolii în medicina antroposofică pretinde şi în cazul terapiei medicamentoase o abordare pluralistă, holistică.

Medicina antroposofică este modernă

Medicina este atât de actuală tocmai pentru că ia în considerare în mod cuprinzător omul în ansamblul personalităţii sale. Azi pacienţii nu mai vor să fie reduşi la boala lor.

Astfel, medicina antroposofică se dezvoltă constant o dată cu progresul medical. Ea poartă un dialog permanent cu noile probleme, întrebări şi tendinţe, încercând să găsească la ele răspunsuri care să corespundă cu înţelegerea lărgită a bolii şi a sănătăţii. În ultimele decenii a fost elaborat de pildă un program terapeutic recunoscut internaţional pentru bolnavii care suferă.

O dată ce s-au dovedit a fi utile, noile procedee de diagnoză şi de terapie sunt preluate şi integrate în lista tratamentelor posibile.

De asemenea, medicina antroposofică se străduieşte să deschidă şi să urmeze căi noi, proprii în cercetarea ştiinţifică. În medicina convenţională de factură natural-ştiinţifică, experienţa personală a medicilor este cel mai adesea exclusă datorită metodologiei. Metoda dublă oarbă (în care nici medicul şi nici pacientul nu ştiu care primeşte medicamentul real şi care medicamentul fals), verificată prin principiul placebo (asemănare cu un fals medicament) aleatorizată (împărţită în două grupe după principiul coincidenţei) presupune sine qua non acest lucru – ea înlocuieşte relaţia medic-pacient bazată pe dialog printr-o situaţie mult prea generalizantă, experimentală şi anonimă, situaţie care nu există în practica terapeutică cotidiană.

Farmacologul clinic Georges Fülgraff caracterizează această situaţie astfel: „Asta înseamnă să înlocuieşti realitatea cu modele care trebuie să fie cu atât mai reduse, cu cât realitatea este mai complexă, până când în cele din urmă, tocmai invers, este perceput doar fragmentul de realitate care apare în model. Ori astfel nici nu se mai alcătuieşte o experienţă medicală, căci medicul acţionează atunci orientându-se după model şi nu după realitate.” De aceea, pentru a dovedi eficacitatea terapiei lor, oamenii de ştiinţă antroposofi încearcă să utilizeze şi să dezvolte pe mai departe noi metode ştiinţifice care sunt capabile să reflecte, să reproducă în practica medicală cotidiană realitatea terapeutică cu datele sale individuale.

Medicina antroposofică este în continuă mişcare, chiar şi de aceea este atât de modernă.

Pregătirea profesională a medicilor antroposofi

Orice medic antroposof trece printr-o pregătire medicală cu totul normală: termină studii de medicină, primeşte de la colegiul medicilor permisiunea liberei practici ca medic şi face o perfecţionare pentru medic de specialitate. Medicii antroposofi activează prin urmare atât ca medici de familie, cât şi în disciplinele cele mai importante ale medicinei: de la chirurgie la pediatrie, medicină internă, cardiologie, endocrinologie, gastroenterologie, oftalmologie, ORL, oncologie, ginecologie, ortopedie şi până la neurologie şi psihiatrie.

La asta se adaugă o pregătire şi o perfecţionare de cel puţin trei ani în domeniile specifice ale medicinei antroposofice. În acest scop există centre de pregătire în cadrul clinicilor antroposofice din Germania, Marea Britanie, Italia, Suedia şi Elveţia. Experienţa practică în această relaţionare cu pacientul diferită în ce priveşte diagnoza şi terapia este dobândită prin supervizare în cadrul unei perfecţionări în cabinetele colegilor medici antroposofi sau în propriul cabinet, cu participarea unor mentori.

Pentru pregătire şi perfecţionare există diferite seminare în Germania şi în Elveţia. Pe lângă acestea, au loc în mod regulat cursuri post-universitare pentru medicii antroposofi recunoscuţi. În grupe de lucru şi în congrese naţionale şi internaţionale, se prezintă şi se discută cunoştinţe ştiinţifice şi noi aspecte terapeutice şi se elaborează puncte de vedere faţă de anumite chestiuni speciale.

În prezent, există catedre universitare de medicină antroposofică la universităţile din San Francisco (SUA), Hamburg (Germania) şi Berna (Elveţia). În plus, cursurile de introducere în medicina antroposofică sunt parte componentă a multor planuri de învăţămînt din universităţi din interiorul şi exteriorul Europei.

Oriunde permite situaţia juridică, medicii antroposofi sunt integraţi în sistemul de sănătate al ţării respective. În Germania, mulţi medici antroposofi au permisiunea de a lucra cu casele de sănătate şi pot trata şi pacienţi care au o asigurare medicală legală. Alţii activează numai ca medici particulari.

Medicina antroposofică sub forma de servicii plătite de casa de sănătate există şi în Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Italia, Marea Britanie, Elveţia şi Olanda. Pe lângă asta, în aceste ţări, ca şi în Danemarca şi în Spania mulţi medici şi terapeuţi antroposofi lucrează în cabinete particulare.

Originea medicinei antroposofice

Medicina antroposofică are o tradiţie care între timp numără aproape o sută de ani.

Împreună cu doamna Dr. Ita Wegman (1876-1943), Dr. Rudolf Steiner, fondatorul ştiinţei spirituale antroposofice, a elaborat conceptul integrativ al acestei medicine. Cei doi considerau ca foarte important ca medicii antroposofi să fie mereu la zi cu cunoştinţele natural-ştiinţifice actuale. Pe baza acestora doreau ei să lărgească, să extindă medicina şi aspectele spiritual-ştiinţifice ale antroposofiei.

Noţiunea de „antroposofie” este compusă din cuvintele greceşti „anthropos” = om şi „sophia” = înţelepciune. Ceea ce înseamnă: omul autocunoscător se află în centru – chiar şi în medicină.

Încă din 1921, în Arlesheim, lângă Basel (Elveţia) şi la Stuttgart (Germania) au luat fiinţă primele, pe atunci încă modeste, instituţii clinice, în care s-a pus în aplicare practic noua procedură medicală. Pornind de aici, medicina antroposofică s-a extins în întreaga lume în decursul deceniilor. Astfel, ea s-a dezvoltat mai departe constant, dar s-a şi transformat neîntrerupt.

Medicina antroposofică este internaţională

Medicina antroposofică se află la ea acasă în peste 80 de ţări: în Capetown sau în Helsinki, la Moscova sau în San Francisco, în Hamburg sau în Manila.

În decursul deceniilor, s-au înfiinţat clinici, sanatorii sau stabilimente antroposofice de tip clinică în Brazilia, Germania, Marea Britanie, Italia, Suedia şi Elveţia.

În plus, peste tot în lume există numeroase cabinete medicale, precum şi institute terapeutice independente, în care colaborează medici şi terapeuţi de diverse specializări. Pe lângă asta, la nivel mondial există peste 350 de institute în 26 de ţări europene şi alte 12 state care lucrează în domeniul pedagogiei curative şi terapiei sociale după propriile lor concepte.

Există filiale şi unităţi de producţie ale producătorilor de medicamente antroposofice în majoritatea ţărilor europene, precum şi în America de Nord şi de Sud, în Rusia, Africa de Sud, Egipt, Japonia, Australia şi Noua Zeelandă.

Ancorarea legală în Uniunea Europeană

O directivă a Uniunii Europene care să includă şi medicina antroposofică mai rămâne încă de dezvoltat.

Se fac eforturi pentru a se pune în discuţie o asemenea directivă sau pentru a se integra medicina antroposofică în directivele existente deja.

În şase state membre ale Uniunii Europene – Austria, Danemarca, Finlanda, Germania, Marea Britanie, Italia – precum şi în Elveţia, medicamentele antroposofice sunt recunoscute şi ancorate din punct de vedere legal în mod expres în cel puţin o lege naţională corespunzătoare. Alte iniţiative legislative sînt în curs de apariţie, de exemplu în Olanda, în Belgia şi în Suedia.

Rezoluţia Collins „On the Status of Non-Conventional Medicines” (Despre statutul medicinelor neconvenţionale, n.tr.) a Parlamentului European din 29 mai 1997 meţionează medicina antroposofică alături de alte şapte direcţii terapeutice. Şi rezoluţia nr. 1206 a Consiliului European elaborată în 1999 „A European Approach to Non-Conventional Medicines” (O abordare europeană a medicinelor neconvenţionale, n. Tr.) menţionează medicina antroposofică în documentul 8435 drept importantă.

Niciodată medicina antroposofică nu a fost mai necesară ca azi!

Într-o perioadă care solicită din ce în ce mai des responsabilitatea individuală în materie de sănătate, o medicină care să ia în serios în mod metodic această sarcină este o necesitate socială.

Într-o eră care, în ciuda unei societăţi pluraliste, generalizează în mod excesiv, tratând lucrurile mult prea global şi normativ, este necesară mai mult ca oricând o medicină care să facă oferte complete diferenţiate, plasând în centru individualitatea omului.

O medicină care îi ajută pe pacienţi să decidă împreună cu medicul ce procedeu terapeutic li se potriveşte pentru a învinge boala şi pentru a o înţelege ca pe o şansă pentru propria dezvoltare. Tocmai de aceea, medicina antroposofică este azi atât de necesară şi de modernă!

(Articol publicat sub formă de broșură de către Secţiunea medicală pentru medicină antroposofică de la Goetheanum / Elveţia. Traducerea: Gabriela Cîmpeanu și Zoltán András).

Despre ANTROSANA (Asociaţia pentru Promovarea Medicinei Antroposofice în România)

ANTROSANA este o asociaţie fondată în anul 2003, care îşi propune să contribuie la promovarea şi dezvoltarea Medicinei antroposofice in România, având la bază cunoştinţele medicale actuale despre fiinţa umană, precum şi antroposofia întemeiată de Rudolf Steiner.

Asociaţia acţionează în vederea recunoaşterii oficiale a medicinei antroposofice şi doreşte să aducă în conştienţa oamenilor sănătoşi şi bolnavi acest nou mod de a aborda vindecarea, dar şi de a preveni bolile.

ANTROSANA colaborează cu asociaţiile şi fundaţiile care sprijină medicina antroposofică şi medicina complementară, asociaţii ale pacienţilor din 11 state U.E. aflate în federaţia europeană „European Federation of Patients’ Associations for Anthroposophic Medicine” (EFPAM) și Secţiunea medicală pentru medicină antroposofică de la Goetheanum / Elveţia, activă în întreaga lume prin clinicile și organizațiile aferente.

Din obiectivele asociației fac parte:

Contact: antrosana.bucuresti@gmail.com

Inițiativă:
Inițiativa pentru Tineri

Șterge fitru

Exercițiul zilei

Calendarul sufletesc

săptămâna 26

Natură, esenţa ta maternă,
În fiinţa voinţei mele o port,
Iar puterea de foc a voinţei mele
Imboldurile Spiritului meu le căleşte,
Ca sentimentul Sinei, ele să-l nască
Spre-a mă purta pe mine-n mine.

© 2024 Societatea Antroposofică din România
Toate drepturile sunt rezervate.