Teatrul Logos

Despre noi

Înfiinţată în 1998, Fundaţia Cultural-Umanitară Teatrul Logos are ca scop principal realizarea de spectacole, cursuri de arta vorbirii și actorie, cu accent special pe cultivarea „stilului”, a „formei obiectivate” după principiile artistice și spirituale ale teatrului grecesc antic misterial, tragedie și comedie, reevaluate pentru timpurile noastre de Rudolf Steiner, şi cu accent deosebit pe experimentarea valabilităţii acestor principii pentru astăzi.

La Teatrul Logos considerăm că arta are capacitatea, într-o înțelegere integrală, goetheanistă, de a sintetiza răspunsurile unor domenii percepute în genere ca unilaterale sau exterioare – precum ştiinţa, economia, politica, religia, considerate ca fiind limitate în viziune și dogme prin chiar izolarea subiectului lor de lucru.

Arta misterială poate oferi o alternativă existențială, vie, deasupra acestora, unde religia și știința, frumosul și artisticul, formează o unitate creatoare de armonie, care propune o viziune integrală asupra existenței și a lumii.

Trupa de actori a Teatrului Logos nu dorește să reinventeze teatrul misterial, ci să se apropie de enigmele uitate, să redescopere pentru un timp nou, cauzalitățile dorului de mister și necesitatea cunoașterii acestuia.  Prin această căutare, Teatrul Logos propune o alternativă la tendințele actuale în arta actorului. Este vorba despre căutarea unui teatru de tip inițiator, cum l-a imaginat Édouard Schuré, despre adâncirea într-un teatru mistic, așa cum l-a cerut Antonin Artaud, despre un teatru extatic, cum l-a practicat Jerzy Grotowski, și se cere creat un teatru care devine act de cunoaștere pentru interpreți și public, așa cum îl propune Rudolf Steiner. Prin acest tip de abordare, nu înțelegem o explicație finală și definitivă a fenomenelor, o rețetă etică sau morală, nici un sistem de gândire prestabilit, ci o nouă antrenare, intensificare și dezvăluire a obiectivității lăuntrice, a instrumentelor de expresie specifice teatrului: vorbire, mișcare, lumină, costum și decor.

Din obiectivele fundaţiei fac parte: studiul, cercetarea şi experimentarea impulsurilor şcolilor de actorie care au obiectivat mijloace de expresie recunoscute în întreaga lume (teatrul antic grec, teatrul No, Kabuki, Opera din Beijing, commedia dell’arte, E.V.Meyerhold, expresionism, A. Artaud, J. Grotowski, M. Chekhov, antroposofia lui Rudolf Steiner etc.); sesizarea, orientarea şi protejarea impulsurilor de avangardă teatrală a tinerilor artişti din România; îmbogăţirea şi diversitatea etică şi estetică a artei dramatice; crearea de perspective pentru tinerii actori; cercetarea diferitelor cuceriri stilistice teatrale ale ultimelor decenii care se opun demitizării artei teatrale, ca şi cercetarea marilor stiluri din istoria teatrului universal, spre a revigora arta teatrală.

Fundaţia este reprezentată de domnul Oswald Gayer, actor şi regizor, cu o bogată experienţă teatrală în România, Germania, Austria, Elveţia şi S.U.A., chiar şi în crearea de teatre independente – împreună cu alţi artişti, a pus deja bazele a două teatre independente în Germania „Teatrul în cub” la München şi „Teatrul ProLogos” la Viena.

Prezentare repertoriu

Insula sclavilor  –  de P. Marivaux

O comedie foarte puţin cunoscută, minunată însă, cu un substrat nobil şi înălţător, care ne arată în scene spectaculoase oglinda propriei erori în care trăim, dar şi minunea metamorfozei sufleteşti, enigma pietrei filosofale care transformă şi eroarea în aur sufletesc şi spiritual. Spectacolul se joacă cu măşti şi cu maximă expresie corporală, în stilul Comediei dell’ Arte. Spectacolul durează 90 de minute scurte.

Peer Gynt  –  de H. Ibsen

Piesa este o dramă hazlie şi tragică totodată a căutării eului, de către erou, care însă, ca mai tot omul, face în neştiinţa sa despre destin, libertate şi mântuire totul pentru a pierde sinele şi şansa vieţii, alături de împlinirea spirituală. Peripeţiile prin care este târât eroul, sunt atât de diverse, ispititoare şi extreme pe cât rămân de nepătrunse şi nefolosite în substanţa lor de trezire spre o mai înaltă înţelegere a tâlcului metafizic al existenţei. Salvarea vine, ca întotdeauna, prin Dragostea pe care i-o poartă zâna lui. O poveste doar. Dar ea ne priveşte pe toţi. Spectacolul durează 120 de minute scurte.

Faust 1. și  Faust 2. –  de J.W. Goethe

Faust este întotdeauna un mega-spectacol şi un proiect de răsunet enorm, cu o bogată varietate  de forme de expresii – decor mirific, măşti veneţiene, muzicalizarea şi ritmizarea cu o multitudine de instrumente rare sau chiar necunoscute, efecte scenice, proiecţii, etc.; toate fiind indispensabile pentru transpunerea materialului literar în imagini de sublimă emanare estetică, în imaginaţii copleşitoare cerute de text.

Ne propunem un teatru total cu imaginaţiuni integrale. Intenţionăm să creăm un spaţiu al fascinaţiei diferitelor sfere şi planuri şi lumi, de la Curtea împăratului, cu tot fastul sclipitor al bogăţiei materiale, cu toată decadenţa provocată de aceasta, cu apogeul vanităţii umane ce se manifestă în cutremurarea invocării prin magie a superbei Elenei din Troia şi a eroului Paris, la imensitatea numărului de personaje mitologice şi zeităţi, cunoscute sau nu, de o fascinantă diversitate de forme.

Trebuie să apară în faţa publicului un spectacol total al tragediei, al comediei şi al circului etern uman şi cosmic.

Această piesă nu a mai fost pusă în scenă la teatrele din București din 1952. Este cea mai renumită operă pe tema cunoașterii integrale din toată literatura dramatică universală.

Omul modern se recunoaște în Faust prin setea lui de conștienţă pe toate planurile.

Omul modern este confruntat cu întrebări fără răspuns şi cu răspunsuri unilaterale, fragmentate fără posibilitatea de a le integra într-un sistem cu unitate vie interioară, generator de întrebări şi căutări noi, acestea fiind menite să reveleze imaginaţiuni ale adevărului complex şi ferm despre creaţie, lumi şi existenţă, despre zei şi demoni, despre om şi evoluţia menirii lui.

Omul modern se află înainte de toate într-o criză a cunoaşterii care este totodată şi o criză morală.

Omul modern este stigmatizat de imposibilitatea lui de până azi de a găsi un raport autentic față de destin şi libertate.

Omul modern este expus Răului fără să mai aibă protecţie din partea normelor prestabilite, din partea credinţei, propriei naivităţi şi purităţi de altădată.

Omul modern a pierdut ultima amintire a paradisului lăuntric şi nu a meritat, nu şi-a cucerit încă o identitate cosmică autonomă. Problematica corupţiei firii omului şi corupţia societăţiilor întregi, este astăzi o temă care caută  explicaţii şi leacuri noi.

Piesa Faust este o comoară a culturii care ne aprorie de toate aceste domenii şi ne sugerează în mod subtil soluții pentru o viață înțeleaptă și frumoasă prin cunoaștere spirituală.

Durata spectacolului: Faust I. și Faust II. 130 minute scurte.

A XII-a Noapte – de W. Shakespeare

Hazard sau destin? Întâmplare sau Minune? „A XII-a noapte” povestește despre iubire și iluzie, despre amăgirile care prind contur precis în sufletele înflăcărate ale îndrăgostitilor. Viola travestită în Cezario suspină după Ducele aprins de dragoste pentru Olivia. La rândul său, Malvolio – asprul slujitor – tânjeste înnebunit după contesă, în timp ce Sir Andrew, cavalerul afumat, îi scrie poezii în speranța unei minime atenții, iar ea… ei bine… Olivia îl iubește pe el, pe curierul contelui, pe fata naufragiată, care visează să-și regăsească într-o bună zi fratele… geamăn. Bufonul Feste și Antonio, căpitanul, veghează întelepți la buna desfășurare a evenimentelor. Cavalerii veseli de la poartă amintesc că umorul pune curbe chiar și în liniile cele mai drepte.

Piesa însă nu este doar o poveste de dragoste, ci iubirea, iluzia, amăgirile, naufragiul, suspinele, travestiul, căutarea fratelui geamăn, veselia, înțelepciunea și umorul sunt emanații sufletești-spirituale provocate de providență în proporții precise, care împreună constituie ingredientele tainice ale unei rețete din substanță umană, necesară pentru împlinirea destinului prin minunea din a 12-a noapte sfântă, spre care toți năzuiesc fără știință, și pe care toți prin iubire o provoacă.

Renăscut – de Wilfried Hammacher

Piesa “Renăscut – Căile vieții lui August Strindberg și Carl Ludwig Schleich” de Wilfried Hammacher, este o dramă, sub formă de biografie spirituală, a destinului lui August Strindberg, marele dramaturg suedez.

Proiectul pune în rama cercetării și mijloacelor artistice o temă încă insuficient reflectată a zilelor noastre – destinele multiple, metempsihoza, existențele paralele. Acțiunea se ridică pe vorbele lui Strindberg “sufăr pentru greșeli neștiute dintr-un trecut anterior” și poartă personajul principal prin diferite perioade istorice, începând cu Egiptul antic.

Într-un secol al interferențelor și preocupării pentru depășirea limitelor de mentalitate, dar și artistice, se urmărește studiul și lucrul la un spectacol pe o temă tabu, tema revenirii, a reîncarnării sufletului uman, dar care totuși are bază în viața și opera unui mare dramaturg, ca plecare pentru cercetarea de noi mijloace artistice teatrale.

Astfel ea devine în primul rând o efervescentă temă de studiu actoricesc; găsirea instrumentelor cu care actorul să se apropie de posibilitatea asumării și susținerii unui personaj cu multiple destine.

Teatrul Logos

Adresă: Str. Biserica Amzei nr. 5-7, Sala I. C. Brătianu
Telefon: 0727 557 727
E-mail: teatrullogos@gmail.com
Blog: teatrullogos.blogspot.ro
Facebook: www.facebook.com/teatrul.logos
Website: www.teatrullogos.ro

Inițiativă:
Teatrul Logos

Șterge fitru

Teatrul Logos

Persoană de contact: Oswald Gayer
Telefon: 0727 557 727
E-mail: teatrullogos@gmail.com
Adresă: Str. Biserica Amzei 5-7, Sala I. C. Brătianu
Website: http://www.teatrullogos.ro

Exercițiul zilei

Calendarul sufletesc

săptămâna 26

Natură, esenţa ta maternă,
În fiinţa voinţei mele o port,
Iar puterea de foc a voinţei mele
Imboldurile Spiritului meu le căleşte,
Ca sentimentul Sinei, ele să-l nască
Spre-a mă purta pe mine-n mine.

© 2024 Societatea Antroposofică din România
Toate drepturile sunt rezervate.