Text: fragment din „Evadarea tăcută” de Lena Constante și poeziile „Amin” de Aurel Vișoveanu, „Pitești” de Sergiu Mandinescu, „Soarele negru” de Teodor Dună.

Muzică: fragment din „Dans macabru” Camille Saint-Saens, „Malinconia” Eugene Ysaye, „Cântecul lebedei negre” Heitor Villa Lobos

Pian: Karolina Skripa
Vioară: Magda Crețu

Euritmie: Flavia Tomescu, Ramona Bărbulescu

Cu: Massimiliano Nugnes și Oana Spătaru

Light design: Constantin Marincea

Locație: „Casa de euritmie”, str. Vișinilor nr. 17

Bilet: Donație minimă recomandată este de 25 de lei

Nu recomandăm acest spectacol copiilor sub 12 ani.

Dansul către libertate sau Soarele negru este un spectacol de euritmie care demască realități nefaste despre fapte petrecute în perioada 1947-1989. Scopul spectacolului este să urmărească drumul către Libertatea câștigată în urma luptei cu Răul ca forță spirituală arhetipală, și nu doar un rău conceptual. Pornind de la comunism ca ideal, vom fi purtați prin temnițele închisorilor în care el s-a materializat în concret ca o eroare umană, care a lăsat urme atât în viața individuală a celor torturați și abuzați, cât și în viața social-culturală și sufletească a țărilor în care s-a manifestat.

Aceste atacuri sunt, după 28 de ani de la revoluție, încă vizibile, răni deschise prin care se scurg, precum un puroi bolnav: neputința, lașitatea, lenea, lipsa de onestiate și, mai ales, frica. Ele se scurg încă nu doar în rănile bunicilor și parinților noștri, ci și în lacrimile tânărului Român de 26 de ani care a împrumutat fără vinovație un comportament care îl împiedică să se manifeste ca un individ liber într-o societate democrată. Acest comportament care aparține trecutului este responsabil de involuția sau stagnarea societații la modul general spus, dar cât se poate de obiectiv.

Ceea ce s-a întamplat în perioada 1947-1989 în Romania trebuie demascat, reluat, dezbătut în toate formele artistice posibile, ca primejdia unui nou atac la acest nivel să fie oprită. Iar pentru a te putea feri de Rău, trebuie să admiți ca el există, să îl recunoști și să nu îl găzduiești în viața ta.

Precum în sărbatorile exoterice ale vechilor centre misteriale sau în tragedia teatrului antic grecesc, responsabilitatea unui spectacol artistic rămane aceeași, de a revela adevăruri care „trebuie spuse”, de a-l educa pe receptor și a-i deschide ochii către ceea ce este „atât de aproape de nas, încat nu se vede”.

Asumându-și poziția de organism artistic activ în viața culturală a României, trupa independentă de euritmie Metamorphosis Eurythmy Ensemble își propune prin acest spectacol să își îndeplinească datoria la nivel social, de a aborda o temă cu un puternic impact educațional și emoțional și să își atingă țelul spiritual de a face, prin intermediul spectacolului de euritmie văzut, fața nevăzută a lumii suprasensibile. Astfel binele și răul devin personaje concrete și se manifestă în straturi diverse, pornind de la sursa arhetipală a răului până la felul în care lucrează aceasta prin intermediul oamenilor asupra oamenilor.

În temnițele de la Pitești s-a încercat o dezumanizare în masă a intelectualilor și a celor care erau o voce în viața culturală a României sub ironica expresie de „reeducare” sau „demascare” a dușmanului țării care era vinovat doar de a nu se supune regimului comunist. De la extremă dreapta până la extremă stânga, toți cei care și-au păstrat voința activă, cei care nu și-au încălcat valorile și au acționat din eul lor, au avut de suferit și au fost tratați ca „bandiți”, „trădători de partid”, „instigatori”. Mulți dintre cei închiși de regim au murit martiri pentru că au refuzat să își negocieze sufletul.

Radu Gyr descrie, într-una din poeziile sale scrise în perioada de detenție: „Ei, biciuri cu bătăi și ură, noi, uriaș îngheț pe gură”, din poezia „Tăcem din gură”, o pasivitate care este, în mod tragic, la 28 de ani după revoluție, încă grăitoare pentru ceea ce se întamplă astăzi în România, ca răspuns la manevrele politice ale celor ce sunt în slujba țării.

Tocmai de aceea am ales să facem un spectacol în care labirintul sufletesc al prizonierului spre găsirea libertații interioare să fie făcut vizibil, de la „dansul macabru” al torționarului pâna la atingerea „aripii de înger” care aduce lumină și pace. În încercarea noastră de a completa tabloul suferinței, a trebuit să găsim și lumina astfel: urmărind mărturiile celor ce au apucat să destăinuie nenorocirile trăite, am observat că, negreșit, ca să poată supraviețui chinurilor, au fost nevoiți să se agațe de o lume îndepărtată a neprihănirii. Aceasta lumină comună a luat chipul lui Christos. Printr-o credință mult mai individualizată și personală, majoritatea deținuților politici au creat o relație atât de intimă cu Divinitatea, încât libertatea lor nu era cea a lanțurilor desfăcute și a zăbrelelor sfărâmate, ci o libertate în nelibertate. Libertatea de a alege să suferi pentru un ideal sublim, pentru valori adevărate. Astfel, mulți dintre ei conștient au devenit martiri, reluând un drum al prizonierului universal, un drum la Golgotei personal.

În spectacol vom urmări acest drum plecând de la mărturiile Lenei Constante în cartea sa „Evadarea tăcută”, una dintre cei care au ajutat la înființarea Teatrului Tăndărică, împreună cu Elena Pătrășcanu, intrând astfel în cercul ministrului de justiție Lucrețiu Pătrășcanu. Lena Constante, artist plastic, folclorist și scriitor român, a fost acuzată de spionaj și a făcut 12 ani de închisoare politică în perioada 1944-1962. La rejudecarea procesului în 1968 este găsită nevinovată. Memoriile ei din cartea biografică „Evadarea tăcută” vor fi împletite cu poeme ale altor victime ale regimului comunist, precum Sergiu Mandinescu și Aurel Visovan, amândoi trecând prin programul de „reeducare” de la Pitești, tabloul istoric continuâdu-se cu poezia contemporană post decembristă a tânărului poet Teodor Dună. Toate textele fiind completate de interludii muzicale de Eugene Ysaye, Heitor Villa Lobos și intervenții muzicale inspirate din piesa „Dans macabru” a lui Camille Saint-Saens și a compozitorului estonian Arvo Paert, care, din cauza neînțelegerilor cu autoritațile sovietice, a emigrat in perioada anilor 1980 împreună cu familia în Occident.

Acest produs artistic este primul spectacol de euritmie din ultimii 20 de ani care se adresează în mod direct publicului din România. Întregul este rezultatul unei creații colective, regia, coregrafia, bucățile prezentate și asamblarea lor într-un „performance” purtând amprenta artistică a fiecărui membru din grup.

Pentru realizarea acestui spectacol, nouă artiști au muncit intens o perioadă de aproape 11 luni, echipa fiind formată din muzicieni, actori și euritmiști, ultimii dintre aceștia făcând o muncă voluntară. Acum ne aflăm la final de drum și estimăm că spectacolul va avea premiera la începutul lunii martie, însă, din păcate, resursele limitate din spectacolele și turneele anterioare s-au epuizat.

De aceea, vă rugăm să ne ajutați să ducem la bun sfârșit proiectul pe care l-am început printr-o donație. Munca actorilor și a euritmiștilor pe perioada repetițiilor este voluntară, însă co-repetitorii cu care colaborăm trebuie plătiți, de asemenea și chiria sălii către Asociația Euritmia. Aceste costuri pentru perioada ianuarie – martie 2018 ajung undeva la aproximativ 4000 de euro, reprezentând 6 ore pe saptămână, din care 3 ore împreună cu cei doi co-repetitori pentru pian și vioară, aceștia fiind platiți cu 20 lei pe oră, salariul pentru cele trei luni (216 h) ajungând la 928.8 de euro pentru fiecare. Chiria sălii este 25 de lei pe oră, pentru cele 432 de ore suma totală este de 2.203 euro.

Dacă vrei să ne ajuți să ne atingem țelul, poți să faci o donație în contul:

Flavia Tomescu
RO83BREL0002001385140200 cont Euro
RO67BREL0002001385140100 cont Ron
LibraBank

Dacă ai făcut o donație, te rugăm să trimiți un email la adresa tomescu.flavia@yahoo.com sau metamorphosis.flavia@gmail.com, să îți putem mulțumi și să te invităm la spectacol atunci când va avea loc în București.